la-Suceava.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii sucevenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Primăriile sucevene sunt atenționate să plătească școlilor drepturile câștigate în instanțe

Agerpres

 

Sindicaliștii din învățământul sucevean așteaptă plata drepturilor câștigate prin hotărâri judecătorești, după ce primăriile au fost atenționate că trebuie să dispună toate măsurile pentru ca angajații din unitățile școlare să poată beneficia în luna martie de plata celor două tranșe din sumele ce trebuie plătite în acest an. 

Președintele Asociației Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS),Giani Leonte, a declarat, miercuri, că atenționarea vine din partea Ministerului Finanțelor și Ministerului Educației, după ce în Suceava și în alte județe sindicatele au reclamat că în mai multe școli sumele pentru plata sentințelor judecătorești nu sunt suficiente. 

Potrivit lui Leonte, cele două ministere au transmis primarilor din țară o adresă prin care le reamintesc faptul că, prin Legea Bugetului de Stat pe anul 2015, au fost aprobate sume defalcate din TVA pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului de învățământ preuniversitar de stat, devenite executorii până la 31 decembrie 2014. 

''Potrivit prevederilor art. 35 alin 5 din OUG nr. 83 din 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, plata sumelor prevăzute se realizează eșalonat, în patru tranșe egale, după cum urmează: prima și a doua tranșă începând cu 1 martie 2015, a treia tranșă începând cu 1 iunie 2015, a patra tranșă începând cu 1 februarie 2016. Având în vedere că sumele plătite în temeiul acestei ordonanțe se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, vă atragem atenția că orice întârziere în efectuarea acestor plăți determină cheltuieli suplimentare, cu impact asupra deficitului bugetar'', se arată în adresa trimisă primăriilor.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015