la-Suceava.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii sucevenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Peste 700 angajați ai Primăriei Suceava vor fi în grevă de avertisment

Agerpres

 

Angajații Primăriei Suceava se vor afla vineri în grevă japoneză. Liderul Sindicatului Liber al salariaților din Primărie, Dorina Badea a declarat joi că peste șapte sute de salariați se vor afla la lucru vineri, dar vor purta banderole albe.

Decizia a fost luată după ce, în urmă cu o zi, vicepreședintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, Gheorghe Tănase, anunța că peste 29.000 de angajați din primării și consilii județene din 38 de județe și din București vor fi vineri, timp de o jumătate de oră, în grevă de avertisment. 

Sindicaliștii din administrație solicită acordarea tichetelor de masă și creșteri salariale. Ei susțin că salariile din administrația publică, între 900 și 1.900 lei, sunt inacceptabil de mici, în condițiile în care o parte din angajați lucrează cu fonduri europene și au responsabilități foarte mari. 

Potrivit lui Badea, declanșarea grevei de avertisment este doar primul pas, sindicaliștii intenționând să demareze procedura pentru strângerea de semnături în vederea declanșării grevei generale în administrația publică locală. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015